Student după gratii

2. O întâlnire neașteptată

22/04/2017

Etichete: , , ,

Străzile Bucureștiului arată zilele astea ca un adevărat covor multicolor de la toate frunzele verzi, roșii și galbene pe care le-a adus cu el vântul din ce în ce mai rece de toamnă.

Ar fi un peisaj chiar romantic, dacă nu m-ar face să mă gândesc că lucrătorii publici, plătiți din banii mei, nu prea își fac treaba.

Mai rău de atât e că au început facultățile de aproximativ o săptămână și peste tot vezi puști care se deplasează în grupuri compacte, oprindu-se din 5 în 5 metri, ca să caște ochii după orice și să se minuneze.

Na, poftim: apocalipsa zombilor în capitală, pe viu.

Și astăzi chiar mă grăbesc să îmi reînnoiesc abonamentul la RATB, dar nu am nicio șansă.

În fața mea e o coadă de aproximativ șapte persoane și spre „norocul” meu, cinci dintre ei par să fie studenți, iar doi pensionari.

Bine zicea cine zicea de zilele de luni…

Cele două fete din fruntea cozii își strâng bonurile și noile lor carduri verzi de RATB, pe care încă strălucește tușul cu care tocmai a fost scris numele lor.

Niciuna nu arată foarte fericită, semn că nu au reușit să obțină reducerea de student.

Fix în spatele lor, cei trei băieți care până acum au fost foarte vorbăreți, s-au oprit brusc și le privesc în tăcere cum se îndepărtează și se pierd în zare.

Atunci când ești declarat admis în anul I de facultate, având în vedere că durează ceva până se emit carnetele de student, primești de obicei o adeverință care să ateste că o să urmezi cursurile facultății respective și că ești student, ca să beneficiezi de o reducere de 50% din prețul transportului.

Asta desigur, într-o lume ideală.

Adevărul e că de cele mai multe ori, doamnele de la secretariat te anunță pe un ton neînduplecat că poți primi o astfel de adeverință abia de la 1 octombrie, când încep cursurile și că și atunci trebuie să mai aștepți puțin până să ai în mână hârtia semnată și ștampilată.

Și uite așa, pățești ca cei trei studenți de la Facultatea de Litere, specializarea Comunicare și Relații Publice, care în lipsa foii nenorocite, trebuie să își exerseze comunicarea.

Casierița se uită la ei plictisită și îi măsoară printre genele lungi.

În fața ei stă o adevărată scară a măgarului: un puști scund și bondoc, care mijește niște ochi mari și albaștri către ea, iar de o parte și de cealaltă îl încadrează un puști șaten cu ochii verzi, puțin mai înalt ca primul și un lungan roșcat și pistruiat, cu un zâmbet simpatic.

„Sărut’mâna! Vrem să ne facem și noi trei abonamente RATB cu reducere de student, se poate aici?” întreabă vesel George, încercând să nu se uite la permanentul ciudat al casieriței și să o privească în ochi.

„Sigur că da! Trebuie doar să îmi arătați o legitimație de student sau o adeverință.” răspunde ea mecanic.

„Ah, da, adeverințele. O secundă, să vedem pe unde le-am pus.” spune George și se întoarce spre ceilalți doi.

„Băi băieți, aici îmi spusese fratele meu că poți să iei abonament dacă îi lași și casieriței 5 lei, dar văd că nu mai ține. Ce facem?” continuă el îngrijorat.

David dă din umeri și George se pleoștește, dar roșcovanul Matei zâmbește șmecherește.

„Hai lăsați-mă și pe mine să încerc” zice el încrezător.

Dacă îl vezi pe Matei pe stradă, nu dai doi bani pe el. Înalt, deșirat, roșcovan și plin de pistrui… ai zice că săracul a fost blestemat la naștere să fie pus la zid și arătat cu degetul.

Dar ăsta e un semn clar că nu îl cunoști de fapt pe Matei.

Dacă intri în vorbă cu el, o să vezi că e un tip sigur pe el, care e mereu pozitiv și are mereu o glumă pentru orice. Mai ales pentru el.

Și pe lângă că e amuzant, mai are și un talent diavolesc cu femeile.

Îl lași să se ducă în mall la masa unei tipe pe care nu a mai văzut-o niciodată în viața lui și în 5 minute îi vezi că își fac un selfie împreună, fac schimb de numere de telefon și în următoarea săptămână, fata îl tot caută.

Ei, nu le-a fost prea mare mirarea lui George și David, când, după nici două minute de la începutul discuției, doamna de la ghișeu a început să se facă mai roșie la față ca părul ei proaspăt vopsit și să îi zâmbească ușor indecent lui Matei.

Până la urmă, au reușit cu 90 de lei să își ia toate trei abonamentele la RATB, iar Matei s-a ales și cu un număr de telefon pe bonul lui fiscal.

În stația de autobuz, Maria și Diana, cele două fete de mai devreme, se uită urât înspre cei trei băieți care se apropie mult prea zâmbitori de ele.

Sunt toți cinci din aceeași grupă, dar până acum nu au vorbit.

Ele două sunt din Galați, sunt prietene încă din liceu și sunt obișnuite să fie fete serioase, primele la tot.

Așa că nu sunt foarte încântate să aibă de-a face cu cei trei prieteni care în numai o săptămână au reușit să intre pe lista neagră a domnului Diriș, paznicul căminului, iar la facultate să fie cei care deranjează orele pentru că se plictisesc.

Plus că, se zvonește că ei ar fi cei care au adus în cămin mai multe sticle de alcool și au pornit o petrecere, doar ca o distragere, ca să poată să intre în camera 111. Fără succes totuși.

De partea cealaltă, cei trei băieți sunt foarte dornici să intre în vorbă cu fetele din fața lor.

Pe lângă că sunt fete deștepte, Maria și Diana și arată foarte bine.

Maria este blondă, cu ochii mari și verzi, iar Diana este brunetă cu ochii limpezi și albaștri.

Întâmplător, exact cele două tipologii după care se topește George. Nu că Matei sau David s-ar da în lături.

Nu apucă însă să ajungă unii lângă ceilalți, că de după colț apare troleibuzul și le strică planurile.

Fetele se urcă pe la ușa din mijloc, iar băieții pe la cea din spate.

Din noroc sau nu, Maria și Diana se așază în față, acolo unde sunt patru locuri, câte două față în față.

Atât le-a trebuit lui Matei și George, care aproape că s-au întins pe jos în goana spre cele două locuri. Învins, David se postează în picioare, în fața celor patru.

„Scump să mergi cu limuzina la facultate, nu credeți?” sparge Matei tăcerea.

„Da, mult prea scump!” aprobă cele două fete după un schimb rapid de priviri.

„Și iar ne-au dat șoferul ăsta jalnic, serios, e strigător la cer!” continuă George încurajat de reacția lor.

„Da, George, sunt total de acord cu tine. Uite, David chiar trebuie să stea în picioare! Pentru cei 30 de lei pe care i-am dat, mă așteptam să primesc doar ce e mai bun!” completează Matei afișând o expresie de nemulțumire și pufnind zgomotos.

Replica a avut exact rezultatul urmărit de Matei, cele două fete făcând ochii mari, brusc interesate de conversație.

„Cum adică 30 de lei? Ați reușit să luați abonamente cu reducere? Cum?” întreabă Maria.

„Ei, avem secretele noastre. Trebuie să ne torturați ca să vi le spunem.” răspunde Matei zâmbind larg și fixând-o cu privirea pe Diana.

„Poate chiar o să o facem!” râde Diana brusc, întorcându-i privirea lui Matei.

„Eu zic să ai grijă prietene, am auzit că fetele din Galați chiar sunt periculoase. Mai ales astea care vin la București.” râde George cu poftă.

„Nu e adevărat! Suntem cele mai drăguțe!” se încruntă Maria la el.

Troleibuzul oprește în față la Universitate și cei cinci coboară și se îndreaptă spre trecerea de pietoni.

„E deja și cinci minute, am întârziat. Hai să ne grăbim.” zice Maria.

„Ca să vedeți că suntem niște tipi galanți, vă lăsăm pe voi să ajungeți primele și venim noi mai târziu, ca profa să se supere doar pe noi.” îi face Matei cu ochiul.

„Wow, ce dulce din partea voastră…” exclamă Diana ironic.

„Serios. Și ne puteți mulțumi ieșind cu noi trei diseară în club, în Kulturhaus. Știți să vă distrați, nu?” continuă el.

„Evident că știm să ne distrăm. Bine, ne vedem diseară. O să vorbesc și cu Laura de la grupa 10 dacă vrea să vină.” se dă Diana bătută.

„Perfect. Atunci, băieți, cred că o să întârziem.” zice el și întinde mâinile în părți, ca să îi încetinească teatral pe George și David.

După ce cele două dispar pe ușa facultății, George lasă să-i iasă un fluierat sonor și întinde mâna să dea noroc cu Matei.

„Domnule, tu ești eroul meu în seara asta!” zice el.

„Deci te-a cucerit și pe tine, nu?” sparge David într-un final tăcerea.

„Cu siguranță!” răspunde George.

„Bun, atunci rămâneți voi doi împreună și plec eu cu fetele.” începe David să râdă.

„Da, da. Dacă rămâi la fel de mut ca mai devreme, pot să îți prezic eu exact cu ce ‘fată’ vei rămâne diseară!” îi închide George gura.

Matei se uită la ceas și le face semn să intre în sală.

În sală e gălăgie și toată lumea stă pe grupulețe și vorbește.

Se pare că încă nu a ajuns profesoara.

Cu un nume ca Social Media, David se așteaptă ca atmosfera să fie una lejeră și să se relaxeze timp de două ore.

Și-a încărcat telefonul la 100% și și-a luat ultimul joc Batman. O să se distreze ceva.

Nu apucă să își termine bine gândul că ușa din spatele lui se deschide și brusc se lasă liniștea.

„Of, iar om avea vreo profesoară de-aia fițoasă de crede că ora ei e cea mai importantă.” își zice el.

Dar liniștea ține doar cât să îi treacă gândul ăsta prin cap și imediat reîncepe gălăgia.

Se întoarce în direcția ușii și o vede pe fata cu șuvița mov, cea lângă care a stat în tren, în drum spre București.

„Uite cine a întârziat chiar mai mult decât mine. Îmi place de ea.” zâmbește David.

Se pare că a avut dreptate și chiar sunt colegi.

Fata se uită amuzată în jur în timp ce își continuă drumul spre fața clasei.

Trece pe lângă David și observă că o privește și zâmbește larg. Îi zâmbește și ea lui și își continuă drumul.

Se oprește la catedră și brusc se face liniște.

„Bun. Se pare că v-ați dat seama că eu sunt profesoara voastră. Să facem, deci, cunoștință.” le zice ea, cu ochii sclipindu-i de încântare.

Lui David nu îi vine să creadă.

Fata asta cu părul lung până la talie, cu șuviță mov și cei mai frumoși ochi albaștri pe care i-a văzut în viața lui le e profesoară? Nu, așa ceva nu se poate. Arată de o vârstă cu ei.

„Ei bine, eu sunt Raluca Toma și o sa vă predau Social Media. Puteți să îmi spuneți Raluca și promit că în următoarele săptămâni o să învăț și eu numele fiecăruia. Ce ziceți, ne apucăm de treabă?” continuă ea privindu-i pe fiecare în parte și continuând să le zâmbească.

După o săptămână în care David a refuzat pur și simplu să fie atent la cursuri sau să ia notițe, tocmai s-a surprins scoțând din ghiozdan caietul lui preferat, cu simboluri tribale pe fundal turcoaz.

„Haideți să începem cu ceva foarte ușor. Cel mai probabil aveți toți cont pe Facebook, Instagram, Snapchat, WhatsApp, Line și alte aplicații care vă permit să vorbiți cu prietenii, corect?” întreabă Raluca.

„Daaa.” se aude corul general.

„Ei bine, ați putea să îmi spuneți dacă cele pe care le-am enumerat sunt rețele sociale sau rețele de socializare? Și care credeți că este diferența între termeni? Nu vă grăbiți, gândiți-vă puțin, scrieți undeva și îmi spuneți după.” îi invită ea.

Toată lumea se apucă să scrie, iar Raluca începe să se plimbe printre rânduri.

Observă caietul lui David și se oprește fix în umărul lui.

„Vai, ce drăguț e! Turcoaz e una dintre culorile mele favorite!” exclamă ea încântată.

„D-da… și mie…” se bâlbâie David și lasă fața în jos, în timp ce se înroșește.

De undeva din stânga se aude înfundat râsetul lui George.

Restul seminarului, David nu a mai reușit să se concentreze la altceva, așa că a fost mai mult decât bucuros când lumea a început să își strângă lucrurile și să se îndrepte spre ușă.

A auzit totuși ca prin vis când Raluca a zis „Și dacă mai aveți orice alte întrebări, adresa mea de mail e [email protected], iar numărul de telefon 0752…” și a notat rapid pe caiet.

Fir-ar al naibii de caiet turcoaz.

Să te pregătești de o întâlnire e întotdeauna un ritual cu adevărat special.

Mai ales dacă ești băiat.

Ca fată îți alegi cu grijă hainele, te machiezi și îți aranjezi părul exact așa cum știi că îți stă bine.

Ca băiat, nu ai nici cea mai vagă idee cum îți stă bine, așa că poți doar să faci diverse încercări până când te decizi să îți bagi picioarele, că oricum o să te placă pentru personalitatea ta.

Dar până acolo, treci printr-un adevărat coșmar.

Începi cu dușul, apoi intri pe net ca să te interesezi ce culori se asortează și îți dai seama că cele mai multe căutări de genul cel mai probabil nu le fac femeile.

După ce reușești să găsești niște haine cu care să fii mulțumit, scapi sticla de aftershave pe tine și îți aranjezi părul într-un mod în care probabil nu ai fi făcut-o în nicio altă zi… obișnuită.

Cam așa s-au pregătit și Matei, David și George pentru seara în club cu fetele.

George încă se piaptănă în oglindă, în timp ce Matei se joacă cu o minge antistres pe care o tot lovește de perete.

Doar David e încă descheiat la cămasă și stă aplecat peste caietul turcoaz.

„Ce faci, mă? Te-a apucat învățatul?” râde George.

„Nu, mă. Încerc să îmi descifrez scrisul de pe ultima pagină.” răspunde David serios.

„De ce? Ți-ai notat niște replici bune pentru diseară, să nu mai fii mut?” îl ia George la mișto.

„Ha ha. Nu mă, am notat numărul profei și nu mai înțeleg ce am scris.” face David exasperat.

„Mă, dar tu chiar te-ai aprins după profa aia. Serios, se vede.” se bagă și Matei în discuție.

„Un pic. Dar na… e profă.” zice David.

„Așa, și? Care e problema, vere?” râde Matei.

„Păi sigur e mai mare și ce naiba să vadă la mine?” continuă David oftând.

„O să vadă ce îi arăți tu, mă. Arată-i că ești un tip mișto. Știi, eu am ieșit ultimul din sală și tipa nu mai era așa zâmbăreață. Tocmai primise un sms. Eu zic că are nevoie de ceva mișto în viața ei.” îi închide Matei gura lui David.

Telefonul lui Matei începe să sune.

„Alo, da? Ah… bine, e în regulă. Da, hai că ne vedem acolo.”

Închide.

„Băi băieți, vești bune și vești proaste. Vestea bună e că Maria și Diana sunt gata și ne așteaptă jos, iar vestea proastă e că Laura nu se simte bine și nu mai vine… deci trebuie să hotărâm de acum, cinstit, cine place pe cine.” le dă el vestea.

Lui David i se luminează fața.

„Știți ce? Ăsta cred că e un semn că ai dreptate, Matei. Și așa, voi ați vorbit cu fetele și Laura venea pentru tipul care a stat în picioare și nu a scos niciun cuvânt. Așa că, mergeți voi în seara asta și eu o să fac exact cum mi-ai zis.” le zice el celorlalți doi.

„Băi tu ești sigur?” îl întreabă Matei.

„Absolut.” răspunde David.

„Băi…” dă să insiste Matei.

„Eu zic să îl lași până nu se răzgândește. Hai jos că ne așteaptă fetele.” îl întrerupe George.

Matei dă să mai zică ceva, dar renunță. Își pune geaca pe el și iese în urma lui George.

„Ei, acu-i acu…” își zice David, rămas singur în cameră și încercând să își facă curaj.

Își pune telefonul pe caiet, tastează numărul și începe:

„Dragă Raluca, sper ca mesajul ăsta anonim să îți aducă zâmbetul pe buze…”


Asta e povestea care stă drept dovadă că în viață tu alegi ceea ce vrei să fii și tot ce te oprește să-ți împlinești visul ești tot tu. Desigur, o întâlnire cu destinul poate ajuta și ea destul de mult.

Urmează o poveste tristă, ce se ascunde în spatele unui zâmbet care ar putea încălzi pe oricine.

Următoarea parte din poveste o găsești aici.

4 likes

Emailul nu va fi publicat.

Acest blog folosește cookies. Navigând în continuare, vă dați acordul pentru folosirea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close