Scurte

Primul drum cu trenul [Poveste]

19/01/2017

Etichete: , ,

20 Martie 2016. Un cuplu aparent tânăr își face intrarea în compartimentul trenului R1682 cu destinația finală Viena. Amândoi sunt extrem de îmbujorați, au alergat să prindă trenul.

  • Nu pot să cred că ai uitat să pui alarma! strigă ea către el pe un ton indignat, dar privindu-l blând.
  • Am pus alarma, îți jur! Dar cumva, am reușit să dau telefonul pe silent… știi că sunt anti-tehnic! se scuză el repede.

El este Matei, are 23 de ani și e din București. E prima oară când pleacă singur cu trenul și adevărul e că telefonul ăla nu ajunsese pe silent întâmplător.

Ea este Ana, are 21 de ani și e din Brașov. E o fire deschisă și o amuză călătoriile cu trenul. Îi place să cunoască oameni și e îndrăgostită de tipul timid, adică Matei.

Iar băiatul care a asistat la scenă și nu știe cum să reacționeze este Bogdan. În dreapta lui Bogdan, stă un tip pe la un treizeci și ceva de ani doarme dus, nederanjat de gălăgia din jur. Și aștia sunt cei patru colegi de compartiment.

Cei doi îndrăgostiți își aranjează bagajele și se așază față în față cu Bogdan și colegul său de drum.

  • Biletele la control! se aude vocea inconfundabilă, autoritară, a nașului.
  • Vai, cat îmi place toată experiența asta cu trenul, toată emoția cu ajunsul în gară, biletele la control și mai ales privitul pe geam! exclamă Ana încântată.
  • Ca fumător, aș zice că e o întreagă aventură și să fumezi o țigară între stații, mai ales când trenul stă doar două minute. – se bagă și Bogdan în conversație, în timp ce îi întinde nașului biletul.
  • Pe asta aș vrea și eu să o încerc, cred că e foarte tare! se entuziasmează și Matei pentru o secundă.
  • Voi copii mă faceți până și pe mine să mă entuziasmez de mersul cu trenul… și merg zilnic, de douăzeci de ani. – râde și nașul.

…se lasă brusc liniștea.

  • Matei, ești bine? întreabă Ana privindu-l îngrijorată pe Matei care se albise la fața cu mâna pe buzunarul de la geacă.
  • Nu le găsesc! Erau chiar aici! țipă el disperat. Nu găsesc biletele!
  • Cum adică nu le găsești? se panichează și Ana.
  • Cum? Ați urcat fără bilet? intervine nașul, pe fața căruia acum se citește severitatea. Va trebui să vă dau jos la Ploiești.
  • Haide nașule, se grăbeau și ei, nu putem să o rezolvăm cumva? le sare în apărare Bogdan.
  • În niciun caz. Nu ai bilet, nu mergi cu trenul! tună el.
  • Vă jur că am cumpărat bilete. Pot da un telefon acasă și să vă spunem numărul de pe ele. – se tânguiește Matei și își scoate telefonul din buzunar.
  • Matei, o să te omor! țipă Ana, iar Bogdan și nașul izbucnesc în râs.

Matei nu înțelege și se uită întrebător spre Ana. Ea își întinde mâna spre el și arată spre telefon.

Surpriză, de sub husa telefonului străluceau mult căutatele bilete.

În sfârșit, cu biletele compostate și porția de râs luată, ușa compartimentului se închide.

  • Ești uimitor uneori, jur! îi spune Ana lui Matei pe un ton care susținea contrariul.
  • Dar uite cum primul tău drum cu trenul este o întreagă aventură. – continuă ea.
  • Stai, e primul drum cu trenul? De unde ești? intervine Bogdan curios.
  • Din București și recunosc că nu prea am ieșit din oraș. Noroc că am cunoscut-o pe Ana la facultate, ea m-a convins să-mi fac curaj să părăsesc cuibul. – răspunde Matei.
  • Bun, bravo. – aprobă Bogdan din cap. Și tu, Ana, de unde ești?
  • Din Brașov, într-acolo ne îndreptăm. Dar tu, Bogdan? zâmbește ea.
  • Eu cobor un pic mai devreme, mă opresc la Sinaia. De acolo sunt. Dar am mulți prieteni din Brașov, e un oraș mișto! zice el mândru. Și, unde stați?
  • Ca să fie un schimb corect, l-am convins pe Matei să meargă prima oară cu trenul, iar el m-a convins să stau pentru prima oară la hotel, așa că mergem la hotel Traian. Asta dacă nu cumva a uitat Matei și voucherele de rezervare. – începe Ana să râdă.

Pentru a doua oară într-o singură dimineață, fața lui Matei s-a transfigurat într-o expresie ce îmbina panica cu disperarea. A început o căutare nebună prin bagaje, din păcate, fără rezultat.

  • Nu le găsesc, le-am lăsat pe birou și știu că nu te interesează, dar mi-am uitat și periuța! exclamă într-un final Matei, cu o voce sfârșită și capul în pământ.

Bogdan începe să râdă și își scoate telefonul, tastează ceva și întinde pumnul către Ana și Matei și ridică degetul mare.

  • E OK! Aveți noroc, tatăl meu îl știe pe patronul de la hotel Traian, i-am cerut numărul, stați așa. – zâmbește Bogdan descriind un gest larg cu brațele, ca și cum i-ar îmbrățișa.
  • Vai, îți mulțumim! Rămânem datori, Bogdan! se înviorează Ana care până acum stătuse extrem de tăcută și cu brațele încrucișate.
  • Ah, perfect, mi-a scris tata înapoi. Hai, notați! 0722 318 349 – Mihai Comarnic, ăsta e numărul. – zice Bogdan extrem de mândru de el.
  • Hai Matei, formează tu! îl repede Ana.

Cu mâinile ușor tremurânde, Matei se supune și formează numărul. În același timp, telefonul colegului adormit din compartiment începe să sune extrem de zgomotos, trezindu-l pe acesta.

Alo, da? Mihai sunt! – zice el.

 

 

Dacă ți-a plăcut scenariul dă-mi un share!

Cu drag,

Alex

 

 

1 likes

Comentarii (2)

  • septembrie 24, 2016 de Sara M.

    Sara M.

    Hahaha, nu mă așteptam la final! Bravo!

  • septembrie 24, 2016 de Cosmin

    Cosmin

    Deci stai, omul din tren care era cu ei și dormea era de fapt ăla cel mai important?:))

Emailul nu va fi publicat.

Acest blog folosește cookies. Navigând în continuare, vă dați acordul pentru folosirea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close