Tech

Cât ne costă culoarea unui gadget?

21/11/2017

Etichete: , ,

Recunosc că sunt un pic ruginit la capitolul ăsta și nu știu dacă se mai practică acum, dar țineți minte că atunci când eram mai mici și ne plăcea de cineva ne interesam imediat ce zodie sunt, ce muzică ascultă, ce flori le plac și care e culoarea lor preferată?

Dacă la început eram necopt și puneam întrebările alea pentru că așa auzisem că se face și pentru că erau un motiv de conversație, prima mea prietenă a venit ca o mare revelație pentru mine.

Pe măsură ce adunam luni de experiență în relații, descopeream că muzica se transformă în CD-uri și tricouri cu formații, florile se strâng în buchete și ghivece, iar culoarea preferată te ajută să alegi haine și bijuterii.

La dracu’, numai în zodiac mai am încredere că nu e pe interes!

În fine, dacă pe vremea când eram adolescent culorile erau doar un factor de diferențiere folosit mai ales în industria modei și nu prea mă afectau atât de tare, de câțiva ani au invadat și segmentul de tech & gadgets, pentru care am un softspot.

La început cu o intrare timidă pe piață, telefoanele și laptopurile noastre au început să vină în două, poate trei culori diferite. Ăsta a fost inițial un lucru bun, oferea diversitate și te lăsa să alegi varianta potrivită personalității tale.

Însă pe parcurs, niște oameni deștepți au observat comportamentul oamenilor când vine vorba de preferințe  și tendința de a depune mai mult efort pentru a obține varianta favorită.

Mai simplu spus, dacă te duci să îți cumperi un tricou de la magazin și știi că îți place roșul și îți stă bine în el, prima oară vei căuta să vezi dacă au varianta asta înainte să te mulțumești cu orice altă culoare.

Vezi ce urât sună? Să te „mulțumești”?

Păi dacă tot dau banii, măcar să îmi iau ceva ce îmi place, nu?

Ei, exact despre asta vorbesc și eu!

Și uite așa, deși nu oferă nici un pic de valoare în plus, dispozitivele noastre au început să coste mai mult doar pentru că au o culoare mai interesantă și atractivă.

Poți să te uiți în jur… Apple o face cu toate produsele lui (vai cât mi-am dorit un Macbook Air – Space Gray , care era cu 500 lei mai scump doar pe motivul ăsta), SAMSUNG o face în principal cu telefoanele, dar acum extinde practica asta și la restul de categorii, ASUS o face cu laptopurile high-end, iar de HP nici nu cred că are rost să mai zic.

Tehnologia e din ce în ce mai prezentă în viețile noastre și e normal ca brandurile să evolueze și să își diversifice tacticile de vânzare.

Și par că se descurcă având în vedere că acum ne schimbăm telefoanele o dată la un an sau doi, nu? ( o să fac un articol separat în care să vorbim dacă merită sau nu să îți schimbi telefonul cu cel mai nou apărut)

Acum depinde doar de noi dacă ne mulțumim cu specificațiile tehnice sau dacă mai scoatem niște bani din buzunar și pentru culoarea aia sexy.

 

Tu ai găsit vreun produs de genul care să îți placă și să fie mai scump doar din cauza culorii? Ți l-ai luat?

 

Ne vedem data viitoare!

Alex

*Articol scris de pe Samsung Galaxy S8+ Coral Blue

 

4 likes

Emailul nu va fi publicat.

Acest blog folosește cookies. Navigând în continuare, vă dați acordul pentru folosirea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close