Scurte

Cum am chiulit în prima zi de școală [Poveste]

19/09/2017

Etichete: , ,

Abia ce a început școala și m-au năpădit amintirile.

Țineți minte cum pauzele erau mult prea scurte, în timp ce orele parcă nu se mai terminau?

Cum fiecare profesor era convins că ora lui era cea mai importantă și insista să fim mai serioși?

Cum cea mai mișto parte era vorbitul cu colegul? Inclusiv în timpul orei? Și indiferent dacă tu erai în ultima bancă și el în a doua?

Dar mai mult, țineți minte toate momentele când ați chiulit de la școală și ce scuze ați folosit?

Cred că la bază, ăsta a fost primul exercițiu de creativitate care mi-a dat de înțeles ce vreau să fac cu viața mea.

Nu am fost niciodată genul care să își dorească să le facă pe toate, așa că de fiecare dată când am simțit că nu rezonez cu o materie, m-am asigurat că trec și apoi nu am mai dat pe acolo, din diverse motive obiective.

Și sunt convins că și voi știți care sunt alea:

  • mi-am „rupt” mâna/piciorul și am apărut cu un ghips fals la școală, pe care au semnat toți colegii;
  • am niște „probleme cu coloana” și nu pot face educație fizică;
  • am aflat cum se spune la răceală în termeni medicali, după cum scrie și în „scutirea de la medic”;
  • am epuizat în două săptămâni toate biletele de scutire scrise de „părinți”;
  • etc.

Dar astăzi o să vă povestesc despre singura dată când am chiulit fără să vreau.

Era prima zi de liceu și eram în același timp foarte entuziasmat și foarte speriat.

Încă era devreme și în toată curtea liceului era o forfotă de nedescris, părinți, copii și profesori… numai fețe noi.

Iar eu desigur că venisem singur la deschidere, că na, eram băiat mare.

Cum lista cu numele noilor mei colegi de la avizier nu mă ajuta deloc să îi găsesc în mulțime, m-am bucurat când l-am văzut în toată aglomerația pe Mihai, fostul meu coleg de clasă din școala generală.

Nu mai știu exact de ce, dar probabil de atâta bucurie că nu mai suntem niciunul singur pe lume, ne-am hotărât să ieșim din aglomerație și să mergem în spatele liceului, că oricum mai durează până ne anunță clasa și orarul.

Iar acolo, ați ghicit, nu se mai auzea neam de festivitate.

Am stat noi și am povestit câte-n lună și în vară, am râs de colegii noștri mai puțin norocoși cu alegerea liceului și uite așa, a zburat aproape o oră.

Oră în care festivitatea s-a terminat prematur și toată lumea a dispărut ca prin magie.

Eu am intrat în panică, convins că ăsta a fost liceul pentru mine, nu o să mai primească la ore.

Mihai, mult mai stăpân pe sine, s-a dus hotărât la o doamnă care strângea mesele din curte și a rezolvat problema.

Zâmbitor, m-a lămurit:

E OK, s-a terminat festivitatea acum, dar doamna zice că a auzit că ora de dirigenție e de la 13, în sala 109.”

M-am liniștit, totul era în regulă.

Doar că mai aveam de pierdut încă vreo două ore până să începem dirigenția.

Și uite așa am plecat noi pentru a doua oară din curtea liceului și ne-am oprit abia după 5 stații cu autobuzul, în cartierul Cotroceni.

Ne-am luat câte o sticlă de suc, să ne recompensăm că am fost băieți deștepți și am sărit peste festivitate, apoi am mers să ne plimbăm prin parcul Romniceanu.

Încet-încet, a trecut timpul și ne-am întors la liceu. Ba chiar cu 10 minute mai devreme.

Am urcat frumos până la etajul 1, unde, surpriză, în sala 109 era doar doamna de serviciu, care curăța de zor.

Nu ne-am bătut prea tare capul, eram cu siguranță primii veniți.

Dar uite așa au trecut 10, 15, 20 de minute și nu a mai apărut nimeni.

Deja frustrați, am mers până la cancelarie să întrebăm ce s-a întâmplat și acolo ni s-au confirmat temerile.

Orele de dirigenție fuseseră imediat după festivitate, iar noi reușisem să pierdem nu o oră, ci trei.

Și, ghiciți cine erau ciudații care a doua zi nu știau pe nimeni și care nici nu au mai prins manuale gratuite?

Da, chiar aici, salut!

Norocul meu a fost că am avut colegi mișto și totul a fost în regulă după 🙂

 

Dar voi, care e cea mai mare tâmpenie pe care ați făcut-o în școală?

Hai, nu vă rușinați, chiar sunt curios.

 

Până data viitoare,

Alex

17 likes

Emailul nu va fi publicat.

Acest blog folosește cookies. Navigând în continuare, vă dați acordul pentru folosirea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close