Student după gratii

7. Toți facem greșeli

27/05/2017

Etichete: , ,

Afară deja a început să fulguiască și nici măcar nu e încă decembrie.

O să fie o iarnă friguroasă.

Nu sunt mare fan al serilor în familie și de obicei le evit, dar anul ăsta s-ar putea să fie ultima mea șansă să îmi văd familia. Cel puțin pentru o vreme.

În plus, nu aș fi putut să ratez onomastica și aniversarea de 1 an a nepoțelului meu, Andrei.

Cred că e cel mai liniștit băiețel pe care l-am văzut vreodată.

Stă cuminte cu degetul în gură și nu scoate niciun sunet, doar își mișcă ochii albaștri imenși dintr-o parte în alta a camerei, precum pendulul unui ceas.

Acum că stau să mă gândesc bine, în toată drăgălășenia lui, mă sperie puțin.

Îmi întorc privirea către masă și mă uit la sora mea care stă în celălalt capăt, în brațele soțului ei și ne întreabă din cinci în cinci minute dacă să ne mai aducă ceva de mâncare sau de băut.

Dacă mi-ai fi spus acum zece ani că fata care stătea până la cinci dimineața în fiecare weekend și se certa cu mama spunându-i că nu îi pasă de viitor și că vrea să trăiască și să simtă acum, cea care cum a făcut 18 ani a fugit la București ca să nu o mai bată nimeni la cap, o să ajungă să iubească atât de mult ideea de familie și plimbările prin parc… cu siguranță m-aș fi uitat la tine de parcă ai fi cântat la trompetă, acoperit doar de pene sub buric.

Dar uite că stăm cu toții la masă și ea este o mămică fericită, iar eu… trebuie să plec.

E douăsprezece noaptea, e prima zi de decembrie și  se pare că o încep cu muncă.

Mă ridic și îmi cer scuze că trebuie să plec.

Sor-mea se uită cu durere în ochi la mine și încearcă să mă convingă că lucrez prea mult și nu asta e important.

O sărut pe frunte și ies pe ușă.

Poate că are dreptate, poate mă concentrez pe ce nu trebuie. Dar momentan nu știu să fac altceva.

Și până la urmă, toți facem greșeli. Așa ne trezim… mai devreme sau mai târziu.

Orașul e blocat de la zăpada strânsă peste noapte.

Singurul noroc este că azi e zi liberă și că majoritatea oamenilor stau ascunși la căldură.

Și ea ar fi dat orice să rămână acasă, dar i-a promis că o să-i fie alături astăzi, așa că de dimineață și-a pus cizmele lungi de iarnă, fularul cu norișori, mănușile asortate și fesul în cap și s-a pornit la drum.

A trecut o săptămână de când Julie e internată în spital și i se tot fac analize peste analize.

Iar acum a venit momentul adevărului, se pare că doctorii au căzut de acord asupra cauzei și tratamentului.

Știe că el a fost dărâmat toată perioada asta, așa că se bucură că îi poate fi alături, dar ce o deranjează cel mai tare pe Raluca e că vizita asta la spitalul Municipal înseamnă că va trebui să se întâlnească cu părinții lui Panțu, iar ultima oară nu a ieșit prea bine.

Trece de aglomerația de la recepție, uitându-se la toți copiii și bătrânii strânși la coadă și întrebându-se dacă nu cumva în zilele libere se întâmplă cele mai multe accidente.

Ajunsă în lift, oftează și privește către cutia de Raffaello pe care i-a adus-o Juliei. Speră să aibă voie să se bucure de ea.

Ușile liftului se deschid la etajul al treisprezecelea, dezvăluind o singură familie în capătul holului.

Raluca își ia inima în dinți și înaintează către părinții lui Panțu.

Mama lui stă lipită de scaun, cu mâinile strâns încleștate pe poșeta de culoarea oului de rață.

În general e o femeie impunătoare, deși mică de înălțime și mai mult decât plinuță, dar astăzi toată imaginea de femeie de fier e doar o amintire. Are lacrimi în ochi, iar buza de jos îi tremură incontrolabil.

Soțul ei, în schimb, nu își mai găsește locul. Traversează holul dintr-un capăt în altul, cu capul în pământ, în timp ce se bate nervos pe picior.

Pe el, Raluca nu îl suportă deloc. Iar sentimentul e reciproc.

Un tip la cincizeci și un pic de ani, cu părul grizonat, mustață stufoasă și plin de tatuaje pe brațele musculoase, Sorin Panțu e imaginea clasică a interlopului.

Să nu crezi că dacă ai apărut acum o să se schimbe ceva între noi. Tot o profitoare din provincie rămâi, așa că ai face bine să nu îți faci planuri după ce auzi aici.” tună domnul Panțu la vederea ei, ridicând un pumn gros, cu degete butucănoase, pline de inele de aur.

Da, în ochii lui ea este fata venită din provincie care a ajuns în București și profită de fiul lui.

Iar în ochii ei, el este nenorocitul care îl implică pe Panțu în toate afacerile lui necurate și care cu siguranță că îl va lua cu el în închisoare dacă va continua.

Așa că privirea plină de ură pe care i-o aruncă nu e nici măcar aproape de ce ar vrea să îi spună.

Dar chiar atunci, alarmat de vocile de afară, iese Panțu din salon și le face semn să se uite în spate.

În urma Ralucăi apăruse și doctorul, un tip în vârstă, cu părul alb, dar cu ochi ageri și blânzi.

Intră cu toții în salon și se opresc în jurul patului Juliei.

Ea îi privește speriată și înghite în sec, moment în care Panțu și mama lui se pun de o parte și de cealaltă a patului și o apucă fiecare de câte o mână.

Tatăl ei îl privește pe doctor și se răstește.

Deci? Care e diagnosticul? Și ce e de făcut? La câți bani am dat pe toate analizele, ați face bine să aveți un răspuns!” spune el furios, ridicând din nou pumnul.

Se pare că asta e metoda lui de a face față nesiguranței.

Doctorul se uită la mâna acoperită de inele și decide să o ignore.

Am ajuns într-adevăr la o concluzie în urma analizelor.” spune el calm.

Și? Ce are fata mea?” întreabă domnul Panțu lăsându-se de pe un picior pe altul.

Ei bine, în urma testului RMN am reușit să identificăm o masă în creier, numită oligodendrogliom, care este responsabilă de durerile de cap, amețeala, stările de slăbiciune și confuzie. Asta e vestea proastă.” se oprește doctorul pentru a trage aer în piept.

Raluca îl vede pe Panțu că slăbește strânsoarea, așa că se duce lângă el și îl apucă strâns de braț cu o mână, iar cu cealaltă o apucă pe Julie de picior și îi zâmbește.

Domnul Panțu își dă ochii peste cap la vedere scenei și se întoarce către doctor.

Spuneți-ne și vestea bună!” comandă el.

Vestea bună este că tumora este benignă, așa că sunt confident că o putem scoate pe toată pe cale chirurgicală. Iar dacă totul merge conform planului, fata dumneavoastră nu va trebui să mai facă nici radioterapie, nici chimioterapie citostatică.” încheie doctorul diagnosticul.

Deci spuneți că operația o să o scape pe Julie de toate problemele, asta spuneți, nu? Și o să faceți personal, nu? Adică noi de asta am venit aici și nu am mers la privat. Am auzit că sunteți cel mai bun.” întreabă domnul Panțu, pentru prima oară cu adevărat îngrijorat.

Desigur, operația o voi face personal. Și da, sunt cel mai bun. Dar totuși, orice operație prezintă riscuri și trebui să fiți conștienți de ele. O astfel de operație are o rată de succes de 70%.” răspunde doctorul.

Dar asta e bine, nu? E cea mai bună soluție?” întreabă doamna Panțu, care în sfârșit și-a recăpătat glasul.

Dacă vrem să ne asigurăm că tumora nu va evolua într-una malignă și vrem să o vindecăm, da, este cea mai bună soluție.” o asigură acesta.

Atunci vom face operația!” hotărăște domnul Panțu.

Dar tată…” începe Julie speriată.

Toată lumea s-a concentrat până acum pe ce a spus doctorul, iar între timp Julie s-a albit la față, iar buzele ei s-au făcut vineții. E terifiată.

Niciun dar, Julie. Facem operația!” tună domnul Panțu, iar ea își înghite cuvintele.

O să fie bine, ai încredere!” îi șoptește Raluca.

Julie dă aprobator din cap și se întoarce către mama ei.

Domnul Panțu și doctorul pleacă la el în cabinet să discute detaliile operației, iar Panțu o apucă pe Raluca strâns de mână și o trage după el pe hol.

O privește direct în ochi și nu spune nimic.

Ascultă, faza de mai devreme…” începe Raluca, dar nu apucă să termine pentru că Panțu se apleacă și o sărută, apoi se îndepărtează și o privește lung.

Mulțumesc!” îi zice el strângând-o în brațe.

Stai liniștit. Doar nu era să te las singur în momentele astea. Vrei să mergem să bem un ceai și să te liniștești?” îi zâmbește ea.

Îmi pare rău, dar nu pot. Trebuie să mă duc să îl ajut pe un prieten. Se mută și m-a rugat să îl ajut cu mașina.” îi răspunde el în timp ce se dă stângace înapoi.

Mă minți!” îl fulgeră Raluca cu privirea.

Nu te mint, chiar m-a rugat să îl ajut și suntem prieteni de mici. E Sergiu, îl știi.” se apără Panțu gesticulând nervos.

Panțule, știm amândoi că aseară, când am vorbit, nu aveai niciun plan, tocmai pentru că nu știai dacă sora ta o să fie bine. Și acum brusc, ai ceva de făcut. Știi la fel de bine ca și mine că are legătură cu tatăl tău!” îi răspunde ea nervoasă.

Ok, ok, ai dreptate. Dar nu e nimic periculos, promit. Pur și simplu m-a rugat să iau o noptieră de la un asociat de al lui și să o aduc acasă. Și îți jur, e ultima oară!” îi spune Panțu încercând să o ia în brațe, dar ea îl dă la o parte.

E ultima oară? Serios? Așa ai spus și data trecută. Și acum două dăți… și o să o tot spui până când o să o pățești. M-am săturat să faci așa!” scutură Raluca din cap și se întoarce cu spatele la el, dând să pornească spre lift.

Panțu o apucă de braț și o oprește.

Să știi că fac asta pentru tine. Pentru că vreau să strâng bani ca să ne fie nouă bine. Vreau să te poți baza pe mine. Și să știi că tata chiar e generos că mă ajută.” îi spune el.

Generos? Vorbim de aceeași persoană care mă face o profitoare nenorocită cu fiecare ocazie? Și care crede că stau cu tine doar pentru că el îți dă bani? Panțu, tu nu ai înțeles nimic, iar eu m-am săturat! Știi ce? Ești un dobitoc! Lasă-mă în pace, nu vreau să mai aud de tine!” se smucește ea din strânsoarea lui și țâșnește în lift.

Singur în hol, Panțu lovește bine peretele și apoi înjură.

O să aibă nevoie de gheață.

Extrem de nervoasă, Raluca își aruncă hainele pe pat și se pune la birou.

Își deschide laptopul și începe să caute referatele pe care trebuie să le corecteze.

„Cele mai des întâlnite greșeli în Social Media – David Andone”

Evident că trebuia să fie lucrarea lui prima.

Prima zăpadă la București.

David e singur în camera de cămin și e extrem de încântat.

Colegii lui au plecat acasă profitând de zilele libere de Sfântul Andrei și 1 Decembrie, dar el a ales să rămână în București și bine a făcut.

Îi place zăpada și abia așteaptă să iasă afară.

Își pune pe el cea mai groasă pereche de blugi pe care o are, bocancii, geaca de ski, mănușile și gata.

În curtea căminului s-a strâns destulă zăpadă cât să își pună planul în aplicare.

Are de gând să facă un om de zăpadă înalt de doi metri, iar când se plictisește, să îl dărâme tot el cu o mișcare de kung-fu.

Zis și făcut.

Adună meticulos zăpadă și începe să netezească bulgărele complet.

După vreo două minute de modelat se declară mulțumit, așa că îl lasă jos și începe să îl rostogolească în față și în spate, cât să adune cât mai multă zăpadă.

Mănușile îl încurcă deja, așa că le scoate și începe să rostogolească uriașul bulgăre spre centrul curții.

Încerci să îți prelungești vacanța?” se aude o voce feminină în spatele lui.

David se întoarce să vadă de unde vine vocea și nu îi vine să creadă.

În fața lui e Laura, tipa roșcată cu părul scurt și ondulat și ochi verzi cu care trebuia să iasă acum două luni în club, dar care i-a tras clapa în ultima secundă.

Și datorită ei, i-a scris Ralucăi. Ce ironic.

Ce vrei să spui?” o întreabă el confuz.

Păi ai ieșit fără fes și acum văd că ți-ai dat jos și mănușile.” râde ea.

Ah, păi, nu suport să port căciulă, iar mănușile deja mă încurcau. Încerc să fac un om de zăpadă arătos aici!” arată David către bulgărele lui de zapadă.

Văd asta. Ai nevoie de ajutor? Când eram mică eram foarte bună la asta.” se oferă Laura.

Sigur, începe tu bulgărele pentru mijloc.” răspunde David și îi arată către o porțiune de zăpadă neatinsă.

În următoarele zece minute, David și Laura au reușit să construiască trei bulgări imenși de toată frumusețea.

Acum nu le mai rămâne decât să îi pună unul peste celălalt.

Planul e simplu, David ia bulgărele mijlociu și îl ține fixat, cât timp Laura ia capul omului de zăpadă și îl pune deasupra.

În teorie totul minunat, dar în practică, bulgărele Laurei e mai greu decât a anticipat, iar în graba de a nu îl chinui prea mult pe David, se împiedică și toată frumusețea de bulgăre aterizează cu un mare pocnet fix în capul săracului David, care urlă de durere și se răstoarnă cu Laura peste el.

Vorba aia, cap la cap trage.

Extrem de îmbujorată, Laura îl curăță de zăpadă și îl verifică să nu fi pățit nimic.

Ești în regulă?” îl întreabă ea îngrijorată.

Da, sunt bine, dar sunt ud fleașcă. Trebuie să mă duc în cameră să mă usuc!” îi spune David în timp ce se ridică și se pornește spre camera 108.

Rămasă singură între rămășițele omului de zăpadă, Laura se întreabă dacă băieții chiar sunt atât de proști.

Au mai rămas doar două lucrări de corectat și a terminat pe ziua de azi.

Raluca își ține mâinile în cap și încearcă să se concentreze.

Telefonul îi vibrează brusc, așa că ia asta ca pe un semn că merită o pauză scurtă de cinci minute.

A primit un mesaj de la David.

Evident.

Băiatul ăsta se pare că are un timing ireproșabil. De fiecare dată când are gânduri negre primește un mesaj de la el. Poate și ăsta e un semn.

Până la urmă, nimic nu e întâmplător.

„Ralu, ți-am zis că Bucureștenii sunt violenți. Am construit mai devreme un om de zăpadă cu o prietenă și mi-a căzut în cap, iar ea a alunecat și aproape și-a luxat piciorul. Oricum, m-am gândit că ai vrea să râzi puțin pe o vreme ca asta. Sper că ești bine :)”

Haha. Săracul David.

Uneori are impresia că e mai împiedicat ca ea.

Dar oare cine este prietena asta misterioasă? Până acum nu i-a mai vorbit de nicio altă fată.

Și oare e normal că se simte un pic geloasă?

Înainte să își răspundă la întrebări, Raluca e întreruptă de câteva bătăi hotărâte în ușa de la intrare.

Viiiin!” strigă ea din dormitor, pornind spre ușă.

Fără să se mai uite cine e, Raluca descuie ușa și o deschide larg.

În prag stă Panțu.

Dă să închidă ușa la loc, dar el o prinde și se proptește în ea.

Te rog, dă-mi două minute! Vreau să îți spun ceva foarte important!” îi spune el hotărât.

Raluca renunță să se mai împingă în ușă și se întoarce spre dormitor.

Panțu închide ușa, își dă jos geaca și o urmează în liniște.

E îmbrăcat la cămașă, iar el urăște cămășile din tot sufletul. Le poartă doar pentru ea.

Raluca îl privește și ridică din sprâncene.

De când mă știu, cred că de când m-am născut chiar, am fost mereu băiatul dur. Cel care poate să își poarte singur de grijă, care nu lasă pe nimeni să îl ia de prost, care dacă vrea ceva, se duce și obține.” spune el luându-i mâinile într-ale lui.

Nu înțeleg…” începe Raluca.

De când mă știu, așa m-a perceput toată lumea. Prietenii, fetele, ai mei. Am fost cel care nu avea nevoie de nimic, pentru că se descurca. Și toată lumea s-a comportat exact în felul ăsta cu mine toată viața. Nu am primit niciodată un pic mai multă atenție din partea mamei când am fost bolnav, tatăl meu nu și-a pierdut timpul cu mine să mă învețe lucruri pentru că mă prindeam și singur, prietenii nu m-au întrebat niciodată dacă am probleme, iar fetele nu au vrut niciodată altceva decât sex cu mine. Și până la urmă am acceptat să fiu persoana asta goală…” continuă Panțu răgușit.

Mihai…” șoptește Raluca.

… și apoi te-am întâlnit pe tine. Și mi-am dat seama că vreau mai mult. Că pot să fiu mai mult. Doar să mă uit la tine mă face să mă simt cald în interior, fericit. Lângă tine sunt mai eu decât am fost în toată viața mea. Mă sperie că o persoană poate avea atâta putere. Mă sperie, dar îmi place. Și dacă cu doar atât mă poți face atât de fericit, nu am cum să nu îmi doresc în fiecare minut să te fac mai fericită… să fac totul pentru tine…” ofteaza Panțu și trage aer în piept.

Închide ochii și se lasă în genunchi în fața ei. Ea își tine respirația.

„Vrei să fii soția mea?” îi spune el deschizând ochii și privind direct în ochii ei albaștri.


Asta e povestea greșelilor adunate într-o greșeală mai mare. Sau mai bine zis, ăsta e rezultatul când lași lucrurile să meargă mai departe, deși știi că nu e totul în regulă.

Urmează un drum la biserică și cel puțin două persoane plângând în urma deciziilor luate de David și Raluca.

0 likes

Emailul nu va fi publicat.

Acest blog folosește cookies. Navigând în continuare, vă dați acordul pentru folosirea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close