Student după gratii

4. Pentru cine bați tu, inimă?

06/05/2017

Etichete: , ,

Primele ore ale dimineții într-un oraș ca Bucureștiul sunt cele mai frumoase.

Toată lumea doarme, așa că orașul e luat cu asalt de diversele vietăți prea timide să se arate în timpul zilei.

Poți auzi greierii în curtea blocului sau dacă stai pe lângă un parc, chiar orăcăitul mult prea matinal al broaștelor care au ieșit din baltă la o bârfă.

Strada mea, care ziua e pistă pentru mașinile care gonesc cu 200 km/h, în momentul ăsta găzduiește o cursă între doi melci hotărâți să o traverseze până se luminează de zi.

Mă uit cum se târăsc încet prin dreptul ferestrei mele și îmi promit că o să trăiesc mereu clipa și o să mă bucur de ce e în fața mea.

Nu apuc bine să îmi termin gândul, că un zgomot ca de tun îmi strică meditația.

Scot capul pe geam și mă uit alarmat în direcția din care a venit sunetul.

În fața blocului vecin sunt doi puști îmbrăcați în hanorace negre, cu glugile trase pe cap.

Se pare că unul dintre ei s-a împiedicat de tomberonul de gunoi al blocului vecin și a căzut împreună cu el și de acolo și zgomotul. Iar acum celălalt îl ajută să se ridice.

Căzătura, deși sonoră, nu pare să fi trezit pe nimeni altcineva.

Puștii ăștia sunt tare suspecți, oare ar trebui să sun la secție?

Ei bine, sunt sigur că dacă e ceva, vor afla ei.

Și în plus… îmi doresc atât de tare să dorm.

Serios?!?! Tu chiar ai impresia că eu îmi dau numărul de telefon studenților mei ca să îmi trimită mesaje de agățat? Și chiar dacă aș face-o, măcar să nu fie așa patetice…”

De jumătate de oră pe ceas, David se uită la ultimul mesaj primit de la Raluca și nu știe cum să reacționeze. Mai ales că azi are oră cu ea.

Știa că e o idee tâmpită să îi scrie din moment ce îi e profesoară și că nu avea cum să iasă nimic bun din chestia asta. De parcă el nu și-ar ști norocul cu fetele.

Dar a trebuit să se ia după sfatul tâmpitului de Matei.

Și ce știe Matei până la urmă?

Da, bine, se pricepe la vorbe și să ajungă în pat, dar de acolo și până la a da sfaturi de relații…

Ei, David, băiete, acum nu ai altceva de făcut decât să îți ceri scuze.

Pur și simplu am văzut că erai tristă și am vrut să ajut. Îmi cer scuze dacă cumva te-am ofensat.”

Mâinele lui David sunt transpirate de emoție. Nu îndrăznește să dea drumul telefonului.

Asta nu face decât să garanteze lovitura dură cu parchetul atunci când acesta începe să vibreze.

David coboară din patul supraetajat și întoarce telefonul pe toate părțile. Din fericire, a scăpat nevătămat.

Acum, să vedem dacă și el.

Acum nici măcar nu îți mai asumi replica? Ce fel de bărbat ești tu? Lasă că aflu eu cine ești, îți promit!”

Până în prezent, nu a înțeles niciodată expresia să-ți înghețe sângele în vine, dar acum simte că nu se poate mișca.

Și totuși, oricât de mult și-ar dori să intre în pământ în momentul ăsta, trebuie să ajungă la seminar.

Drumul către facultate a fost unul tăcut și lipsit de gânduri.

A stat cu fața lipită de geam și a privit absent oamenii veseli de pe stradă, necondamnați la o soartă așa crudă ca a lui.

Ajuns în sală, s-a pus în penultima bancă și acum așteaptă.

Două rânduri în fața lui, lângă Maria stă Matei.

Fir-ar al naibii! Dacă ar avea țintă, i-ar trage cu cotorul cărții direct în moalele capului și i-ar despica țeasta aia acoperită cu ciuf roșcat în două.

Ce faceți, dragilor?” se aude vocea Ralucăi din dreptul ușii.

Începe.

Raluca înaintează spre catedră la fel de zâmbitoare ca întotdeauna, însă aruncând la fiecare pas priviri ample în sală, de parcă caută ceva.

David știe exact ce vrea să găsească Raluca, așa că în momentul în care privirea ei se mută în direcția lui, țâșnește în jos și începe să își caute caietul prin geantă.

Până când caietul a ajuns pe masă, Raluca a ajuns la catedră, iar acum toată lumea așteaptă să înceapă.

E uimitor cum grupa lor, care în general e foarte gălăgioasă, poate să stea acum într-o liniște deplină și să aștepte.

Atât de mult contează faptul că ea a știut cum să îi trateze de la început ca egali și să le prezinte lucrurile într-o manieră interesantă.

Of, totul ar fi fost minunat dacă nu ar fi existat mesajele alea…

Haideți să începem, ce ziceți?” întreabă Raluca privindu-i încurajator.

Daaaa!” se aude corul entuziast.

Super! Lecția de azi e una din favoritele mele!” le zâmbește ea în timp ce își scoate telefonul mobil din geantă.

Stomacul lui David se strânge.

O să vorbim despre crizele de comunicare din Social Media, mai exact despre mesajele neinspirate pe care un brand le poate folosi în comunicarea lui. Ele pot avea un impact negativ atât datorită conținutului, cât și contextului în care sunt folosite.” continuă Raluca pe un ton serios.

Cum ar fi criza de la Pepsi, cea cu <filmul este un moment>?” întreabă George din prima bancă.

Sigur, doar că acolo a pornit totul de la un panou publicitar, nu neapărat din Social Media. În mediul online, reacțiile sunt chiar mai rapide și atrag mult mai multă atenție. O să vă dau un exemplu pe care să îl înțelegeți foarte ușor, din viața de zi cu zi. Când un tip îi scrie unei fete un mesaj neinspirat, iar aceasta decide să îl share-uiască ori cu prietenele ei, ori public, acel tip putem spune că se confruntă cu o criză de comunicare.” răspunde ea.

Urmează o pauză în care Raluca își ridică telefonul la nivelul ochilor și începe să caute ceva anume prin el. Zâmbește și ridică privirea către sală.

Ah, iată-l! E un mesaj pe care l-am primit chiar eu: <Zâmbetul tău face ca lucrurile să fie mai ușoare. Admiratorul tău care știe să facă diferența între rețele sociale și rețele de socializare>. Ce părere aveți?” întreabă Raluca în timp ce îi scrutează cu privirea ca să observe reacțiile.

Nici nu ar fi fost nevoie să facă asta, pentru că în toată sala oamenii râdeau, în afară de unul, care se făcuse roșu ca racul.

AHA! Deci tu erai, DA-…”

„…-AGHHHHHHH” urlă David ridicându-se brusc în capul oaselor și pipăind în jur.

E în camera lui de cămin, în pat și e ud leoarcă.

A fost doar un coșmar. Un coșmar oribil. Probabil coșmarul pe care îl are orice tip care adoarme în așteptarea răspunsului de la tipa de care îi place.

Ah, da, răspunsul.

Telefonul zace pe jos, cu ecranul spre podea.

Curajul pare că l-a părăsit pe David după visul de mai devreme, așa că telefonul rămâne nemișcat cât el se schimbă de tricoul transpirat și își face freza.

Până la urmă, în curând se întoarce George de la țigară și trebuie să plece să vadă ce mută Diriș și Panțu.

Ieșirea după țigări a fost poate cea mai bună idee pe care a avut-o.

Drumul până la magazin nu doar că l-a liniștit pe George, dar l-a făcut să revină la felul său glumeț de a fi.

Hai, prietene, unde îți e curajul? Nu tu ziceai mai devreme de cea mai frumoasă perioadă din viață? Și acum ce faci… faci pe tine?” îl ia George la mișto de cum intră pe ușă, arătând spre tricoul ud.

Mă bucur să văd că ți-a revenit simțul umorului. Tocmai ce am visat că Raluca mă umilea în fața clasei pentru mesajul pe care i l-am scris.” răspunde David sec.

Vai, dar să știi că aș plăti pentru asta. Cred că aș râde de aș cădea de pe scaun.” chicotește George.

Da, fix așa ai făcut și în vis. Nenorocitule!” zice David și aruncă cu tricoul ud după el.

George se ferește la limită și scoate limba la David.

Păi și până la urmă cum e? Ce ți-a răspuns Raluca?” întreabă el curios.

Nu știu. N-am avut curaj să mă uit.” murmură David.

Urmează un schimb de priviri între cei doi, apoi George se repede la telefonul de pe jos. David încearcă să îl blocheze, dar alunecă și se lovește de marginea patului.

George începe să râdă și ridică telefonul triumfător.

Vai, ai pus-o. Nu pot să cred!” face George ochii mari.

„Ceee? Ce e? Ce a zis?” se ridică David grăbit, încă frecându-și capul.

„Nimic, nu ți-a răspuns.” zice George și aruncă telefonul plictisit în pat.

Ești un nemernic! Am crezut că fac infarct!” îl fulgeră David cu privirea.

Ești ok, tataie. Ai supraviețuit. Haide, mergem? E fără un sfert și o să ne ia ceva să găsim un loc bun de unde să nu ne vadă nimeni.” îl zorește George.

Are dreptate.

David dă să iasă pe ușă, dar George îl oprește.

Hai să luăm și astea, doar ca să fim siguri că nu ne recunoaște nimeni.” zice el arătând spre patul lui, pe care zac aruncate două hanorace negre.

Cei doi își pun hanoracele pe ei și ies din cameră.

Desigur că Diriș nu e de găsit nicăieri și holurile sunt goale la ora asta, așa că nimeni nu le-a stat în cale când au ieșit din cămin și au înconjurat clădirea.

Lângă ușa din spate a căminului e o singură zonă cu vegetație care i-ar putea ascunde, dar fix acolo s-au găsit niște albine să își facă cuibul.

Alternativa e să stea în spatele tomberoanelor de la blocul de vis-a-vis.

Nu e cea mai frumos mirositoare experiență, dar măcar nu se aleg cu înțepături și umflături.

Zis și făcut, cei doi se așază în spatele tomberoanelor și așteaptă.

Panțu se uită la ceas. E ora 4:05 AM și ușa căminului e tot închisă.

Pe unde naiba umblă Diriș în momentul ăsta?

Tot planul depinde de punctualitatea lui și fix acum s-a găsit să întârzie.

Nu e prima oară când face doar ce vrea el și deja s-a cam umplut paharul. Daca vrea să vadă cine e șeful, o să vadă!

Mai ales că îl ține în frig la ora asta, când putea să fie în pat cu Raluca și să îi admire posteriorul în timp ce ea îi spune a mia oară că poate mai mult și că dacă își pune mintea, o să realizeze lucruri mărețe.

Ea, visătoare cum e, vorbindu-i din cărțile ei, e unul dintre puținele lucruri care îl fac să uite de orice grijă și să privească optimist până și ploaia de afară.

Fata asta e prea bună pentru lumea asta rea…

Gândurile îi sunt întrerupte de Diriș, care își drege vocea în spatele lui.

Unde dracu’ ai fost?” îl repede Panțu.

Hai liniștește-te. A trebuit să gonesc doi proumbei care se găsiseră să se pupe lângă tufele din spate. Norocul tău că pe unul l-a înțepat o albină și a început să țipe.” îi răspunde Diriș tăios.

Dacă pentru tatăl lui Panțu nu are decât respect, pe mucosul ăsta înfumurat nu îl suportă.

În regulă, păi hai să mutăm sacii până nu se face zi.” zice Panțu.

Îhî.” mârâie Diriș și descuie ușa căminului.

Pentru câteva clipe cei doi dispar din peisaj, ca apoi să reapară în ușă cu niște saci negri burdușiți.

Scena se repetă de încă două ori până când lui Panțu îi sună telefonul. Diriș se uită urât către el și îi face semn să meargă în continuare.

Îl ignoră și continuă căratul.

Telefonul sună încă de două ori și Panțu îl ignoră de fiecare dată.

Afară sunt acum vreo 10 saci negri, așa că cei doi iau o pauză de cărat.

Diriș pleacă să tragă mașina lângă ușă, ca să încarce sacii în ea.

Rămas singur, Panțu își scoate telefonul și vede că are 3 apeluri ratate de la Raluca.

Dă să îi scrie un mesaj, dar este orbit de farurile mașinii lui Diriș.

Telefonul începe să sune pentru a patra oară. E tot ea.

Panțu dă să răspundă, dar Diriș îl claxonează nervos, așa că renunță, promițându-și că o să-i explice el ce s-a întâmplat când termină aici.

Îi închide și bagă telefonul în buzunar.

Cu sacii ăștia încărcați, mai sunt încă 10 în cameră de luat.

Deodată se aude o bufnitură îngrozitoare, ca sunetul unui tun.

Ce naiba a fost asta?” întreabă Panțu.

Ce contează?!?! Repede, urcă și haide să plecăm naibii de aici!” îl repede Diriș în timp ce încuie grăbit ușa de la intrarea căminului.

Cei doi se urcă în mașină și demarează în trombă.

Idiotule, puteam să o pățim rău de tot!” îi strigă George lui David în timp ce se culege de pe jos.

E plin de gunoaie și i-a căzut gluga de pe cap, așa că David poate vedea foarte clar fața roșie și furioasă a prietenului său.

Scuze. Doar că am primit o notificare de mesaj.” răspunde David cu o expresie spășită pe față.

Și pentru asta a trebuit să începi să dai frenetic din mâini și să îmi tragi una după ceafă?” îl întreabă George înciudat.

E de la Raluca.” răspunde David aproape șoptit.

Serios? Și ce zice?” se apropie George curios, uitând brusc că e nervos.

Nu am…” începe David.

Nu îmi zice iarăși că nu ai curaj să te uiți că o să te pocnesc eu de nu te vezi!” se enervează din nou George.

Bine, bine.” acceptă David și deblochează ecranul telefonului cu inima cât un purice.

„Ups. Greșeala mea atunci 🙂 Ce spui, ai vrea să nu mai fii secret?”


Asta e povestea inimii, care uneori bate pentru cine nu trebuie, iar alte ori începe să se agite degeaba. Dar poate ea știe mai bine ca noi ce vrea.

Urmează o întâlnire mult așteptată și o lecție pe care nicio universitate nu ți-o poate preda.

Următoarea parte din poveste o găsești aici.

0 likes

Emailul nu va fi publicat.

Acest blog folosește cookies. Navigând în continuare, vă dați acordul pentru folosirea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close